Povestea celui mai frumos cuplu de balerini: „În urma accidentului de mașină, am stat două luni la pat”

 

Cel mai frumos cuplu de balerini, în platoul matinalilor. Teodor Rădulescu și partenera lui, Alexandra Shine, au o poveste de viața emoționantă.

El a fost actor la Teatrul Naţional din Chişinău, imediat după facultate. Regizorul l-a împins să facă dansuri, şi aşa a devenit o pasiune foarte mare pentru el, ba chiar obsesie în doar 3 ani. Alexandra Shine a suferit un grav accident împreună cu partenerul ei, Teodor Rădulescu din care a rezultat multiple fracturi de bazin.

"Am pierdut complet posibilitatea de a merge, am fost imobilizată 2 luni şi jumătate, după care a urmat o recuperare destul de îndelungată.", a declarat Alexandra Shine, pentru "Star Matinal".

Dar nici colegul ei nu a scăpat. Teodor Rădulescu era în spatele maşinii ,dar doar Alexandra Shinet găsită pe câmp la impact. Dansatorul a fentat moartea de două ori. In trecut, a fost diagnosticat cu o boală cruntă.

"Atunci cu accidentul, am aflat că am şi cancer. Mă lovisem în piept, şi-mi făceam o radiografie, şi a ridicat mai sus, şi a văzut că la tiroidă am ceva ce nu arată bine. Aşa s-a descoperit! Probabil că dacă nu era accidentul nu aflam niciodată!", a declarat Teodor Rădulescu, pentru "Star Matinal".Toate detaliile şi declaraţiile le vezi în video de mai jos.

 

 

Sursa foto: captura "Star Matinal"


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest