Îndrăgostit până peste cap! Aşa pare să fie Cristi Tănase! S-a făcut băiat de casă, iar împreună cu iubita sa au fost naşi de botez. Îmbrăcaţi la 4 ace, eleganţi şi cu zâmbetul până la urechi, cei doi îndrăgostiţi au radiat de fericire pe tot parcursul serii.
articolul continua dupa recomandari
Cristi Tănase este foarte discret acum cu viaţa sa personală, dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna Fotbalistul a devenit cunoscut pentru relaţia controverstă pe care a avut-o cu Diana Gureşoaie, zisă şi „Strâmba lui Dodel”.
Dar haideţi să ne luăm puţin atenţia de pe Cristi Tănase, pentru că vedeta zilei a fost micuţa botezată de fotbalist şi iubita sa. Petrecerea a fost una de pomină, au fost prezente şi ursitoare, care i-au făcut urări de bine micuţei. Printre invitaţi s-a numărat şi Ana Radu, care a fost o apariţe incendiară, ca de fiecare dată.
Pregătit să devină tată
Recent, Cristi Tănase a oferit un interviu, în exclusivitate pentru „Star Matinal”, unde a vorbit deschis despre planurile pe care le are, cât şi despre viaţa de familie. Fotbalistul a mărturisit că s-a schimbat radical şi a devenit mult mai înţelept.
"Cred că sunt mult mai matur, să zic aşa, cu capul pe umeri, şi îmi doresc un singur lucru: sănătate, pentru mine şi pentru familie. Restul o să vină dacă crezi şi îţi doreşti, cu siguranţă, o să vină. (...) Chiar îmi doresc. Îmi doresc, poate, un băiat şi o fată pe viior. Îmi doresc şi sper să se întâmple cât mai curând. Acum, nu depinde doar de mine. Ba mai mult decât atât, dacă Dumnezeu îi va indeplini visul şi îi va dărui un băieţel, jucătorul vrea să îi calce pe urme: Mi-aş dori să îi placă fotbalul. Şi vreau să îi placă să meargă la fotbal, nu să îl forţez eu. Nu aş vrea să îi pun eu mingea în mână şi să îl trimit la fotbal. Mi-aş dori să aibă talent.", a declarat Dodel, la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc