Sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, Un concurent crede că a găsit animalul de companie perfect pentru fiecare jurat iUmor

 

Un concurent vine sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, în prima ediție din cel de-al 11-lea sezon iUmor cu un număr neobișnuit de roast cu animale.

Un iubitor de animale de companie își va lua inima în dinți pentru a urca pe scena iUmor, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, cu un număr de roast inspirat din experiențele sale cu patrupezii. Acesta va povesti cu zâmbetul pe buze despre ce asemănări a găsit el despre jurații iUmor și anumite rase de căței. Ce asemănări există între Delia și un husky, între Mihai Bendeac și cățelul lui, Happy, dar și ce anume l-a făcut pe crescătorul de animale să îl asemene pe Cheloo unui Chihuahua, cei de acasă pot afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, iUmor lansează o super colecție de haine pentru cei mai cool admiratori. Hanorace, șepci, căciuli sau șosete cu designuri fresh care sigur vor primi trei THUMBS UP din partea prietenilor, vor fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest