Talia de viespe nu este greu de obținut - iată secretul, un corset modelator de la Clessidra (P)

 

Orice femeie visează la o talie de viespe. A devenit un etalon al frumuseții feminine mai degrabă pentru că este greu de obținut. Zona abdominală este cea problematică, strat de grăsime se depune ușor în această zonă, însă nu la fel de ușor scăpăm de el. Este poate mai greu să pierdem centimetri în talie, decât în orice altă zonă.

Una dintre soluțiile de moment pentru a menține talia suplă este purtarea unui corset modelator latex. Efectul acestuia este imediat, de aplatizare a zonei pufoase. Iar pe termen lung creează un efect termic ce determină încet, pas cu pas, pierderea de centimetri din talie. Unde găsim astfel de produse? La Clessidra!

Corsetul modelator, secretul multor femei

Nu este un secret faptul că un corset modelator ajută la redefinirea taliei. Există modele destul de diverse, astfel încât și efectul acestora va fi unul multiplu. Susțin bustul, aplatizează abdomenul, oferă suport lombar, ba chiar pot corecta poziția. Sunt disponibile pe mărimi, așadar atenție în momentul în care veți face alegerea. Adică nu mergeți pe principiul că un corset mai strâmt va avea efect mai bun.

Corsetele de acest gen vin de regulă cu sistem de închidere de tip moș și babă, în 3 rânduri. Astfel, pe măsură ce veți pierde din centimetri din talie, veți ajusta închiderea.

Corsetul modelator - eficient pentru cine?

Dacă vă întrebați care este profilul femeii care ar trebui să poarte corset, intuiți probabil că este vorba de cele care au câteva kilograme în plus. Nu asta ar fi problema supremă, cât faptul că aceasta este distribuită dezavantajos. Disproporționalitatea zonei abdominale față de restul formelor feminine pare să fie motivul principal pentru care vor dori să poarte un corset.

Există și produse special concepute pentru femeile care au născut recent. În mod special pentru cele care au născut prin cezariană, corsetul purtat nu poate fi de orice fel. O atenție aparte acordăm nivelului de compresie. La clessidra.ro există corsete speciale pentru astfel de femei.

De asemenea, țineți cont de compresie. Nivelul de compresie agresiv nu poate fi tolerat de oricine. De regulă fiecare produs de acest gen vine însoțit și de detalii de purtare, dacă au sau nu indicație de purtare zilnică. Trebuie neapărat respectate astfel de indicații oferite de producător.

Cum știm că ceea ce alegem este un corset bun

Țineți cont de materiale. În ceea ce privește corsetele de la Clessidra vorbim despre calitatea produselor de import Columbia în mare parte. În plus, au în compoziția lor materiale de calitate, care nu se scămoșează, stau fixe pe corp, nu se rulează, fie că vorbim de cele din bumbac sau cele din latex sau spandex.

Țineți cont de preț. Calitatea costă și nu vă puteți aștepta să plătiți o sumă mică pentru un produs bun. Dacă mai aveți acces și la recomandări, cu atât mai bine. Descoperiți din pagina oficială ce vedete au folosit astfel de corsete și cine le recomandă pentru efectele vizibile.

Contact: [email protected]

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest