Tatăl lui Răzvan Exarhu a murit. Marius Exarhu a fost actor la Teatrul de Păpuși din Brăila

 

Momente grele pentru Răzvan Exarhu, realizatorul matinalului de la Rock FM. Tatăl lui Răzvan, actorul și artistul păpușar Marius Exarhu, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul decesului a fost făcut pe pagina de Facebook a Teatrului Maria Filotti din Brăila.

„Ne-a părăsit actorul Marius Exarhu! Marius Exarhu (18 Martie 1937 – 14 Noiembrie 2021) a fost actor, între 1955 – 1997 la Teatrul de Păpuși „Cărăbuș” din Brăila. Tot aici, a deținut poziția de director, între 1969 – 1971 și 1990 – 1993.

La Teatrul Maria Filotti a putut fi aplaudat în ultima perioadă, în spectacolele «Casa», regia Sânziana Stoican și în «La grande magia» , regia Radu Nichifor. Dumnezeu să-l ierte!”, au scris reprezentanții teatrului pe Facebook.

Prieten vechi, Nicu Alifantis a transmis și el un mesaj emoționant pe Facebook. ”Drum lin, prietene Marius Exarhu. Dumnezeu să te odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest