Tensiuni la masa juriului în primul battle X Factor. “Hai să nu ne certăm!”

 

O singură etapă îi mai desparte pe concurenți de semifinala X Factor. În această seară, de la 20:30, în primul battle X Factor, fiecare mentor va fi nevoit să decidă cine sunt cei doi concurenți care vor merge în penultima ediție a sezonului zece.

Piese precum Sorry Not Sorry, Sign of the Times, Bella Ciao sau Oh, my love, my darling vor fi reinterpretate și auzite de către telespectatori în primul Battle X Factor, difuzat astăzi, de la 20:30, la Antena 1. În urma Bootcamp-ului, fiecare jurat a rămas în echipă cu trei concurenți pentru această etapă eliminatorie, iar în această seară, cei doisprezece participanți vor încerca să-și câștige biletul către următorul Battle X Factor. Grupurile Deliei, The Jazzy Jo Experience, Omajii și Raze de lună vor încerca să demonstreze că merită un loc în următoarea etapă, în timp ce Florin Ristei, îndrumătorul fetelor, va fi nevoit să aleagă între vocile Bryanei Holingher, Dariei Peltea sau a lui Betty Iordăchescu. O decizie grea va avea de făcut și Loredana. Mentora grupei mature va trebui să aleagă între Andrei Calancea, Ștefan Doyle și Nick Casciaro, pe când Ștefan Bănică, juratul responsabil de grupa băieților tineri în acest sezon, va decide care dintre Mihai Turbatu, Ionuț Hanțig sau Andrei Duțu va părăsi emisiunea. Părerile vor fi împărțite în rândul juraților, iar acest fapt va declanșa tensiuni la masa celor patru. ”Hai să nu ne certăm și un cântec vesel să cântăm!”, a spus Ștefan Bănică încercând să liniștească spiritele. Telespectatorii vor afla cine sunt concurenţii X Factor care vor participa în ultimul Battle al emisiunii, dar și motivul contradicțiilor de la masa juraților, în această seară, de la 20:30, la Antena 1,

Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, Florin Ristei este mentorul grupei de Fete în timp ce Delia lucrează anul acesta cu Grupurile. Loredana este mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică are sarcina să formeze o grupă de Băieți.

X Factor 10 continuă vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, cu o nouă ediție din Battle-uri. Mai mult, în cel de-al zecelea sezon X Factor, Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei vor fi mai aproape de fani cu o colecție dedicată celor mai înflăcărați telespectatori! Așadar, cei de acasă pot găsi o serie limitată de tricouri cu designuri inspirate din universul X Factor, în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest