Văduva lui Mihai Constantinescu, mărturisiri dureroase cu ochii în lacrimi! „Regret că nu am reușit să facem un copil”

 

Invitată în platoul emisiunii „Star Matinal”, Simona Constantinescu a vorbit despre cum se descurcă după ce sufletul ei pereche, Mihai Constantinescu a murit. A trecut jumătate de an de când artistul s-a stins, însă durerea nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, dorul a alimentat-o în fiecare zi.

Simona Constantinescu a izbucnit în lacrimi în momentul în care a început să vorbească despre cel care i-a fost partener de viață ani la rând. Pe cei doi i-a legat o iubire de peste 25 de ani și un mariaj de doar trei ani, chiar și așa cei doi nu au avut niciun copil, fiind unul dintre cele mai mari regrete pe care le are.

„Regret că nu am reușit să facem un copil”, a mărturisit, în lacrimi, soția regretatului solist. „Tot timpul mă gândesc ce i-ar fi plăcut lui. Eram pe aceeași lungime de undă și știam de dinainte ce răspuns dă, ce-și dorea, ce-și dorea pentru mine”, a mai precizat Simona Secrier.

I s-a arătat în vis

Cu lacrimi în ochi, Simona Constantinescu a mărturisit că l-a visat pe Mihai Constantinescu în mici secvențe, însă după ce a pus cap la cap, a înțeles că au fost semne prin care artistul i-a spus că îi este bine acolo unde se află acum.

„L-am visat cum era el, agitat și vesel. Prima dată, ca și cum s-a înclinat așa, parcă a fost o mulțumire. Apoi tot scurt... Mi-a spus să stau liniștită că este bine. Mi-aș fi dorit să-l visez mai mult”, a mai spus Simona.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest