Vedetele din România cu cele mai urâte implanturi cu silicon

 

Oglindă, oglinjoară, oare cine are cele mai urâte implanturi cu silicon, din ţară? Nu ştiţi? Vă zicem noi! Anda Adam, Daniela Gyorfi şi Vica Blochină sunt nume care vă sună cunoscut?

Chiar dacă au plătit sume extraordinare ca să arate cât mai bine şi să se bucure de busturi impresionante, vedetele din România au avut parte de rezultate nesatisfăcătoare după intervenţiile chirurgicale. Iar pentru că vedetele sunt obsedate de un look cât mai aproape de perfecţiune, au fost nevoite să recurgă la alte operaţii, ca să repare eşecurile de care au avut parte.

Printre cele care au ajuns să arate mai rău după operaţia de augmentare a bustului se numără şi Anda Adam! Vedeta a optat pentru o mărime a silicoanelor mult prea mare pentru înălţimea ei, iar de un aspect natural şi finuţ nici nu poate fi vorba. Cântăreaţa a apelat la ajutorul medicului estetician la 22 de ani, iar la 32 de ani şi-a schimbat pentru a doua oară implanturile mamare.

Veterana operaţiilor estetice din România şi cea care a dat startul nebuniei a fost chiar Daniela Gyorfi. Când vine vorba de implanturi de silicon nereuşite, artista este cap de listă. Vedeta şi-a pus silicoane în 2000, iar după ce a pozat într-o celebră revistă pentru bărbaţi a fost aspru criticată din cauza modului în care îi arătau sânii în pictorial. Ulteriorior, Daniela a mai apelat la medicul estetician în zona bustului, dar din cauza intervenţiilor făcute prost, a avut nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală, după ce una dintre proteze i-a alunecat între coaste şi i-a provocat dureri foarte mari.

Vica Blochină a întâmpinat mari probleme din cauza implanturilor mamare! Vedeta şi-a schimbat de două ori silicoanele, din cauza primei intervenţii care s-a finalizat cu o infecţie gravă. A doua oară, fosta lui Piţurcă s-a operat la Istanbul, dar nici de data aceasta rezultatul nu a fost unul reuşit. Sânii şi-au pierdut fermitatea, motiv pentru care a renunţat să poarte decolteuri.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest