Viața Biancăi Drăgușanu după divorțul de Alex Bodi. Dramele prin care trece

 

Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi au decis să meargă pe căi separate, la jumătate de an de când au făcut cununia civilă! Cei doi au avut parte de un mariaj controversat, marcat de multe despărţiri şi împăcări. Iar odată cu semnarea actelor de divorţ, toată lumea a crezut că apele se vor calma şi că vor încerca să îşi refacă viaţa cu alte persoane.

Din păcate, lucrurile nu au decurs deloc aşa cum se aşteptau ceilalţi! Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi au divorţat cu mare tam-tam, iar de atunci şi până acum, au ieşit amănunte şocante din căsnicia lor: de la violenţele pe care le-a îndurat blondina în timpul mariajului, până la tentativa de suicid din cauza supărărilor cauzate de fostul soţ.

S-a simţit trădată de Alex Bodi după divorţ

Imediat după divorţ, afaceristul a dezvăluit că a găsit-o pe blondină pe podea, după ce a luat un pumn de pastile, în încercarea de a-şi pune capăt zilelor.  Mai mult decât atât, odată ce a aflat că informaţia a fost propulsată în presă, Bianca a spus că în timpul scenei care putea avea un deznodământ tragic, fostul partener a filmat-o, în loc să îi acorde primul ajutor. Drăguşanca s-a arătat trădată şi dezamăgită de caracterul fostului soţ, ţinând să precizeze că în ciuda problemelor pe care le-au întâmpinat, nu se aştepta ca cel cu care visa să îşi întemeieze o familie să ofere, pubicului larg, detalii atât de intime din relaţia lor.

„ E problema mea ce am luat, ce am facut, în ce context am făcut. Dar cum am ajuns eu ca omul cu care eu mi-am dorit o familie şi eu am avut o relaţie, să mă filmeze în astfel de contexte. Nu am înţeles cum şi de ce.” a spus Bianca Drăguşanu, în cadrul interviului exclusiv pentru Antena Stars.

Şi-a vândut toate cadourile

Pentru că după divorţ nu a rămas cu nimic din bunurile lui Bodi, dat fiind că au semnat un contract prenupţial, blondina a decis să scape de toate obiectele care i-ar putea aminti de relaţia eşuată cu afaceristul. Astfel încât, s-a pus pe bişniţă!

Potrivit surselor Spynews.ro, Bianca a strâns toate darurile pe care i le-a făcut Bodi şi a început „să le împartă”, desigur, contra unor sume de bani. Şi nu vă gândiţi că a omis ceva! De la ceas, până la poşete, fosta lui Bodi a avut grijă de toate!

Nu ştim ce informaţii şocante vor mai apărea din relaţia celor doi, dar cert este că noi vom avea toate detaliile! Aşa că rămâneţi pe AntenaStars pentru a afla ce se va mai întâmpla între Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi! 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest