Cornelia Catanga își caută menajeră, în timp ce trăiește din banii fiului! Condițiile drastice pe care trebuie să le respecte viitorul ajutor

 

Pentru că nu mai face față treburilor casnice, Cornelia Catanga s-a văzut nevoită să își caute menajeră, chiar dacă trăiește exclusiv din banii fiului său. Pandemia de coronavirus a afectat-o grav financiar, din cauza spectacolelor anulate, dar chiar și așa, interpreta de muzică lăutărească își dorește un ajutor real lângă ea, însă trebuie să îndeplinească o serie de condiții drastice!

Cornelia Catanga a anunțat că își dorește să angajeze o menajeră, însă cea care îi va fi alături trebuie să respecte niște condiții drastice, dat fiind că în 2011, interpreta de muzică lăutărească a rămas fără bijuterii, cosmetice, telefon mobil, dar și bani, după ce angajatele care se ocupau cu curățenia în casa ei, au furat-o și au dispărut.

Condițiile pe care trebuie să le respecte viitoarea menajeră a Corneliei Catanga

Pe lângă clasicele cerințe de angajare, cea care se va prezenta la interviu, trebuie să îi prezinte Corneliei Catanga și cazierul. Mai mult de atât, dacă va vrea să lucreze în vila din Capitală, femeia trebuie să aibă între 55-58 de kilograme și să nu aibă obligații.

Potrivit spuselor artistei, cerința în privința greutății corporale are ca motiv faptul că o fată mai slabă se poate mișca mai repede prin casă și poate termina treaba în timp eficient.

Și pentru că nu doar cere, ci și oferă, în anunțul dat de Cornelia Catanga este menționat faptul că salariul va fi atractiv și potențialei menajere i se va oferi o masă gustoasă și un loc bun de dormit, iar o dată la două săptămâni va beneficia de două zile libere.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest