De ce trebuie să-ți mănânci cerealele dintr-un bol pătrat. Cercetătorii recomandă

 

Un studiu cel puțin inedit relevă faptul că un mic dejun mâncat dintr-un castron pătrat, și nu dintr-unul rotund, prezintă numeroase avantaje. 

S-a constatat că atunci când îți savurezi porția de cereale cu lapte dintr-un castron pătrat, stând în picioare, creierul apreciază că este hrănit, tu ești mai conștient și hrana ți se pare mult mai gustoasă, iar senzația de sațietate apare mai repede. Alimentele sunt “mâncate” cu ochii, de aceea felul în care arată este foarte important. Participanții la studiu au gustat din două boluri cu cereale, singura diferență fiind forma vasului. Subiecții au precizat că mâncarea așezată în boluri pătrate arată mai bine și este mult mai gustoasă.

Și mâncatul conștient este important. Acest obicei, dacă este implementat în fiecare dimineață, are un avantaj major. În momentul în care nu acordăm suficient timp meselor pe care le luăm şi nu conştientizăm cât de important este să fii prezent la masă atât cu corpul dar şi cu mintea, atunci suntem predispuşi să mâncăm mult mai mult decât ar trebui iar aceasta poate fi una dintre cauzele exceselor de kilograme. De foarte multe ori, a desfăşura o activitate în timp ce mănânci este asemenea unei capcane. Îţi distrage atenţia de la mâncatul conştient şi nu mai apuci să te bucuri de mâncare cu adevărat.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest