Lavinia Pîrva, pe mâna medicului estetician! La ce intervenție a mai recurs soția lui Ștefan Bănică Jr./ FOTO

 
+3 click pentru
galerie

Lavinia Pîrva este una dintre cele mai frumoase femei din showbiz-ul autohton. Și chiar dacă în timpul sarcinii, a pus câteva kilograme în plus, la scurt timp după naștere a revenit la silueta care a consacrat-o. Iar pentru că vrea să arate mai bine ca niciodată, soția lui Ștefan Bănică Jr. apelează și la ajutorul medicului estetician, exact cum a făcut-o și de această dată.

Lavinia Pîrva a bifat câteva transformări spectaculoase, care au fost imediat sesizate de urmăritorii ei. Cu toate că este schimbată, soția lui Ștefan Bănică Jr. a mărturisit, în urmă cu ceva timp, că nu a apelat niciodată la operații estetice, ci întotdeauna a optat pentru proceduri minim invazive.

"În general, nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă, pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată faţă de oamenii care mă apreciază şi sunt alături de mine să explic această schimbare de imagine! În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operaţie estetică!!!! Când va fi nevoie şi medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face!" a explicat vedeta, pe contul ei de Instagram.

Zis și făcut! Așa cum le-a promis urmăritorilor ei, că îi va anunța atunci când va apela la ajutorul medicului estetician, Lavinia Pîrva a publicat pe contul său de socializare un mesaj în care le spunea fanilor ei că tocmai și-a făcut o intervenție la nivelul feței, mai precis, o corectare a unei asimetrii a buzelor.

„Mulțumesc echipei de profesioniști pentru aspectul tenului și pentru faptul că au reșit să realizeze corectarea unei asimetrii a buzelor care mereu m-a deranjat!”a scris Lavinia Pîrva pe Instagram, în dreptul unei imagini cu ea realizată după intervenție.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest