Margherita de la Clejani s-a transformat total, după ce a fost implicată în fel și fel de controverse care au plasat-o pe primele pagini ale tabloidelor. La ceva vreme, după ce a fost prinsă drogată la volan, fiica Clejanilor a oferit detalii despre viața ei.
articolul continua dupa recomandari
Margherita de la Clejani a reușit să treacă peste toate obstacolele pe care le-a întâlnit, de-a lungul anului, în viața ei. Acum, cu doar câteva zile distanță de sfârșitul anului, fiica Clejanilor a vorbit despre așteptările ei de la viață.
„În momentul de față, Margerita s-a retras deja din muzică, Margherita nu mai cântă, nu mai fac asta pentru că nu mă mai reprezintă, nu îmi mai place, nu mai este ceea ce vreau eu în momentul de față. Dorința mea cea mai mare este să mă reîntorc în America. Pe mine m-a schimbat foarte mult America, mentalitatea, gândirea, educația. Noi românii vedem numai răul, dar binele nu-l vedem”, a declarat Margherita de la Clejani, pentru emisiunea Xtra Night Show.
Nu le mai cere bani părinților
Dacă până acum a stat pe banii părinților, iată că stilul de viață al Margheritei de la Clejani s-a schimbat total acum. Marga a povestit că nu mai este dependentă de banii părinților și acum se întreține singură, fără ajutorul nimănui.
„Nu mai sunt dependentă de resursele financiare ale familiei. Acum sunt destul de echilibrată și am toate resursele necesare ca eu să pot să mă întrețin singură.Mai sunt și moemnte în car emă duc la tatăl meu și îi cer o sumă de bani, pentru că mai rămân fără. Așa suntem noi fetele. Sunt risipitoare, am dat pe o pălărie 1.000 euro”, a mai adăugat Margerita de la Clejani.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc