Eduard Vlădescu, recunoscut de pasageri după Insula Iubirii: „Unii își dau coate”

 

Pentru câteva minute, Eduard Vlădescu a fost mai interesant decât un Boeing în ochii unui grup de copii. Aflați la o activitate din programul „Școala Altfel”, aceștia admirau aeronava până când o fetiță l-a recunoscut pe fostul participant la Insula Iubirii. Atenția grupului s-a mutat imediat către el, a povestit pilotul pentru Spynews.ro.

Notorietatea câștigată în sezonul zece al emisiunii îl însoțește și la serviciu. Reacțiile pasagerilor diferă, însă Eduard spune că responsabilitatea profesională are prioritate:

„Aici e chiar amuzant, pentru că oamenii au reacții foarte diferite. Unii își dau coate, alții șușotesc între ei, probabil încercând să își dea seama dacă sunt chiar eu, iar alții vin direct să mă întrebe sau să facem o fotografie. Mă amuză reacțiile lor și îmi face plăcere să interacționez cu oamenii. Recunosc însă că prefer să las fotografiile și discuțiile despre emisiune pentru timpul liber. Când sunt la muncă, lucrurile trebuie tratate cu seriozitate. Până la urmă, oricât de cunoscut ai deveni, la 10.000 de metri altitudine, responsabilitățile rămân aceleași.”

În afara programului, o ieșire la cafea se poate transforma într-o sesiune foto. Eduard recunoaște că îi place atenția, deși amploarea ei l-a surprins. Participarea la emisiune i-a adus invitații la evenimente și noi oportunități, fără să îl determine să renunțe la locurile și obiceiurile de dinainte.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest