Moartea Cristinei Ţopescu a ridicat multe semne de întrebare, din cauza contextului în care a fost găsită Trupul neînsufleţit i-a fost găsit după aproximativ trei săptămâni, de la deces, fără ca nimeni să sesizeze absenţa acesteia. Invitat în cadrul emisiunii „Agenţia VIP”, ultimul angajator al Cristinei Ţopescu explicat, cu lux de amănunte, care au fost motivele pentru care nu a contactat-o şi nu a alertat autorităţile atunci când a observat dispariţie omului de televiziune.
articolul continua dupa recomandari
Vestea că jurnalista a murit a picat ca un trăsnet pentru toţi cei care au admirat-o şi au iubit-o de-a lungul anilor. Cristina Ţopescu a fost găsită fără viață, duminică seară, chiar în propria locuință, alături de cățeii săi, după ce timp de trei săptămâni nu a dat niciun semn de viaţă.
Se pare că motivul pentru care colegii de muncă ai Cristinei Ţopescu nu şi-au ridicat niciun semn de întrebare, vizavi de absenţa ei, a fost deoarece credeau că este încă în vacanţă. Pentru că în perioada sărbătorilor de iarnă, toată lumea îsi ia concedii lungi pentru a pleca pe meleaguri străine, cei cu care lucra jurnalista, au presupus că aşa se întâmplă şi în cazul Cristinei.
„Mi-au spus colegii că nu răspunde Cristina, pe 7 ianuarie, dar nu ne-am alarmat pentru că mai mulţi colegi erau în vacanţă. Am zis că o fi încă în vacanţă şi s-a întâmplat de 2-3 ori când nu era prea în formă, dar erau rare episoadele și se mai întâmplă. (...) Era genul care se trezea mai târziu. Era şi o persoană foarte activă pe conturile de socializare, dar uneori se trezea mai târziu. Nu am avut niciun moment în care să fie în vreo stare... Noi nu am dat de ea pe 7, atunci când ar fi trebuit să primim de la ea informaţii de la emisiune. A fost şi perioada de sărbători.” a mărturisit Alexandru Răducanu, ultimul angajator al Cristinei Ţopescu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc