Carmen Harra a trecut prin clipe cumplite! Cea care este faimoasă pentru previziunile pe care le face a fost la un pas de o tragedie fără margini, după ce în timp ce se afla la Miami, a simţit din plin furia uraganului Dorian, care a făcut prăpăd în mai multe locaţii din America.
articolul continua dupa recomandari
Faimoasa clarvăzătoare a vorbit pentru „Agenţia VIP”, în direct şi a povestit momentele teribile prin care a trecut. Se pare că se consideră o persoană extrem de norocoasă, după ce apele i-au înconjurat casa! Din fericire, nimic grav nu s-a întâmplat, datorită faptului că vremea s-a liniştit la timp.
„A trecut deja, acum două zile. Am fost foarte norocoși, uraganul nu ne-a lovit din plin, așa cum a făcut în Bahamas. Am mare suferință de oamenii de acolo. În orice caz, la noi a fost doar mare inundație. Casa mea a fost înconjurată de apă, dar vântul nu a fost puternic, apa nu a intrat în casă, deci am fost foarte norocoși. Apa începe să se retragă. Suntem într-o situație foarte pozitivă, chiar dacă ne-am speriat foarte rău. Putea să fie catastrofal”, a spus Carmen Harra, la „Agenția VIP”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc