Carmen Harra a intrat în direct prin telefon din America în emisiunea "Agentul VIP" pentru a-şi exprima public durerea pe care o poartă în suflet după ce a aflat că Titus Munteanu a murit.
articolul continua dupa recomandari
"Îţi mulţumesc că mi-ai dat ocazia să-mi exprim gândurile. Numele meu se leagă cu cel al lui Titus Munteanu din 1978, atunci când m-a oprit în platourile de televiziune şi mi-a spus că vrea să creeze un grup numit Trio Express. Datorită lui am ajuns să fiu o cântăreaţă cunoscută. Anul trecut am fost acasă la el şi i-am întâlnit familia, m-a primit cu braţele deschise. Toată iubirea mea pentru acest mare om şi producător. M-a sunat în America că avea o idee, până în ultimul moment a făcut totul cu pasiune. O să mă rog pentru sufletul lui şi pentru familie, România a pierdut un om extraordinar", a declarat prezicătoarea, prin legătură telefonică directă.
Urmăreşte ediţiile integrale ale emisiunii "Agentul VIP" pe Antena Play.ro!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc