Celia s-a emoţionat până la lacrimi, în direct, în ediţia de marţi, a emisiunii "Agentul Vip", în momentul în care a vorbit despre tătăl ei. Cântăreaţa a spus că a fost foarte deprimată din cauză că tatăl ei, nu aputut fi alături de ea atunci când a născut.
articolul continua dupa recomandari
"Eu cred că în viaţă sunt anumite lucruri care trebuie să ni se întâmple, nu m-au curăţat cum trebuie şi au rămas nişte urme de placentă în uterul meu. În timp ce eram în spital aveam tensiunea foarte scăzută, dar am şi sângerat foarte mult la naştere. După au urmat multe, multe săptămâni au urmat în care am sângerat, vreo 8 săptămâni, încă mai există reziduri placentare, chiar am fost atât de relaxată şi am zis că o să scat de chestia asta. Dacă n-ar fi fost mama cu mine, cu câteva săptămâni înainte de naştere, probabil aş intrat într-o depresie adâncă. După ce a murit tatăl meu, am început să gândesc altfel, şi toate trec mai uşor dacă reuşeşti să treci mult mai uşor peste toate. Mi-aş fi dorit ăs fie alături şi tatăl meu, mă gândesc tot timpul la el. El avea 51 de ani, când a murit. Credeam că e cel mai sănătos din familie, dar aşa a fost să fie. El nu a apucat să afle că voi deveni mamă, pentru că a murit acum 3 ani. Pe soţul meu l-am cunoscut exact la un an după ce a tatăl meu a plecat. El s-a născut şi murit în luna mai, şi ajunsesem să urăsc această lună. Dar,ulterior, m-am măritat în luna mai, iar puişorul meu s-a născut tot în luna mai, aşa toate lucrurile cele mai frumoase au început să se întâmple în această lună," a mărturisit Celia, în ediţia de marţi a emisiunii "Agentul Vip", de la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc