Fotografii de colecţie! Cristi Brancu, imagini din copilărie

 
+5 click pentru
galerie

Este unul dintre cei mai apreciaţi oameni din mass-media româneşti, a deschis multe drumuri în presa şi televiziune, iar în viaţa personală îi merge şi mai bine: se simte împlinit şi fericit

A visat încă de copil să fie jurnalist, iar destinul a ţinut cu el. "De la 10 ani am visat să fiu jurnalist şi chiar am caiete întregi de texte pe teme sportive pe care un pici contemporan cu Steaua de la Sevilla le scria. Şi cum Divinitatea complotează pentru ca visele să se împlinească, imediat după Revoluţie, adică în 1991, a apărut primul articol semnat de mine. Tatăl meu era prieten cu scriitorul şi gazetarul Mircea Micu care mi-a oferit ocazia să scriu! Am devenit cu adevărat jurnalist în 1992, când un prieten de familie, Marcel Puşcaş, m-a recomandat la revista Cuvântul, cea din care avea să se nască revista "VIP". Pesemne că eram bun, pentru că am rămas 16 ani, timp în care am ajuns până la postul de director editorial al mai multor publicaţii! Port un respect enorm celor care au avut încredere într-un puşti care a avut ca atu doar talentul său", povesteşte Cristi Brancu.

La cei 40 de ani ai săi, realizatorul emisiunii "Agentul VIP" se simte împlinit. O carieră de succes şi o familie frumoasă. "Am tot ce mi-am dorit. În profesie, am deschis multe drumuri - prima revistă mondenă de anvergură, prima emisiune radio mondenă de succes, profesor la facultate la 26 de ani, primul talk-show monden TV -, iar această alergare până la 40 de ani m-a adus în poziţia de a afla adevărul fundamental - există iubire adevărată! O trăiesc şi poate să treacă testul anilor!".

În galeria foto, îl puteţi vedea pe Cristi Brancu în ipostaze... cel puţin rare!


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest