Mihai Trăistariu, în război cu Roxen, reprezentanta României la Eurovision: „E necoaptă, nu ştie ce înseamnă o competiţie” VIDEO

 

Invitat în cadrul emisiunii „Agenţia VIP”, Mihai Trăistariu a dat cărţile pe faţă şi şi-a spus părerea după ce s-a aflat că Roxen, va fi reprezentanta României la Eurovision 2020. Artistul a făcut declaraţii incredibile despre vocea care va urca pe scena de la Roterdam!

Pare că scandalul abia acum începe! Mihai Trăistariu a dezvăluit că Roxen a fost una din fetiţele care au participat la un concurs pe care l-a jurizat, în urmă cu câţiva ani, dar cu toate acestea, nu a fost o voce care să îi rămână întipărită în minte.

Mai mult de atât, artistul a mărturisit că nu este de acord cu decizia organizatorilor de a o alege pe Roxen ca reprezentantă într-o competiţie de o asemenea engergură, dat fiind faptul că nu are destulă experienţă pe scenă.

„Întotdeauna am ţipat în gura mare, trimiteţi oameni pregătiţi la Eurovision. Nu copii din ăştia la plesneală. Este un test ce face televiziunea, dar tu faci probe cu o fată lansată acum trei luni? Are 3 luni şi o piesă. E necoaptă, nu ştie ce înseamnă o competiţie! (...) Eu nu o cunosc. Cică am jurizat-o atunci când era mică. Probabil m-a intersectat cu ea. Eu nu vreau să o descurajez. Casa de discuri vrea să o lanseze, dar nu cred că se va întâmpla. De ce nu vor să trimită o voce ca lumea? Trebuie să cânţi întâi şi întâi. Deja a făcut-o varză toată lumea. E mare risc să tirmiţi un copil nepregătit, necopt, care nu are concerte. Ea nu are experienţă. Eu nu am nimic cu copila asta.” a spus Mihai Trăistariu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest