Silviu Prigoană, party mai ceva că o nuntă, în cinstea celor 120 de fini! Banii n-au fost o problemă VIDEO

 
+3 click pentru
galerie

Silviu Prigoană și Mihaela au dat o megapetrecere într-un restaurant luxos din Capitală, unde cei prezenți s-au distrat ca la o nuntă. Evenimentul deja reprezintă o tradiţie în familia afaceristului.

Prima vineri din luna mai este o zi sfântă pentru Silviu Prigoană. Afaceristul organizează în fiecare an, o petrecere în cinstea tuturor celor 120 de fini pe care îi are. Fiind foarte mulţi la număr, Silviu Prigoană a mărturisit în cadrul unei conversaţii telefonice pentru „Agenţia VIP” că nu are ocazie să se vadă, să stea de vorbă, dar şi să se distreze cu toţi finii lui.

"Se face în prima vineri din luna mai pentru că nu am ocazia să mă văd cu finii mei. Ei se simt bine împreună. În fiecare an schimbăm şi meniul şi muzica. Chiar dacă unii au divorţat eu tot naş le rămân. Copiii au avut un magician şi au stat separat. Au fost două torturi, unul pentru copii şi unul pentru adulţi. Este un lucru minunat că ne vedem în fiecare an. Noi am avut organizat până la 2 noaptea, dar la 5 i-am dat afară", a spus Silviu Prigoană la "Agenţia Vip" de la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest