Soţul Adrianei Bahmuţeanu a ieșit la atac: "Adriana minte cu nerușinare! Numai ea a agresat copiii"

 
+3 click pentru
galerie

Soţul Adrianei Bahmuţeanu a decis să vorbească public despre scandalul din ultimele zile, legate de divorț. Acesta a vorbit despre decizia intanței și a început să o atace pe prezentatoare. A spus că instanța a decis ca cei doi copii să se reîntoarcă în căminul conjugal, dar mai mult decât atât a acuzat-o pe Adrina că și ea i-ar fi agresat fizic pe minori.

"Instanța a respins cererea ei de protecție, pe care a cerut-o, de fapt de restrcție, schimbarea domiciliului, adică a respins tot ceea ce a cerut dânsa. Iar cererea mea de reîntoarcere a copiilor, a fost respinsă, pentru că nu mai făcea obiect. Adică degeaba mă duc eu printr-o hotărâre în instanță, să mi se stabilească domiciliul în labirint, când eu îl am în labirint. Domiciliul copiilor în momentul de față, este în căminul conjugal. (...) Conform hotărârii judecătoreşti, îi aştept pe copii şi pe Adriana acasă. Dacă în 24 de ore nu va reveni acasă se vor declanşa anumite proceduri. Eu voi sesiza Protecţia Copilului şi va urma o procedură. Nu e problema mea dacă nu va vrea să se supună deciziei instanţei. Există instituţii abilitate care se vor ocupa de îndeplinirea deciziei instanţei. Se numeşte cameră de liniştire şi există în casa oricărei familii care are copii rebeli. I s-a întâmplat şi Adrianei să ducă copiii la camera de plâns şi să-i lovească. Şi Adriana a bătut copiii şi eu nu am zis nimic. Numai ea a agresat copiii, eu nu am făcut-o niciodată. Adriana e o femeie foarte violentă chiar dacă la prima vedere ea pare foarte umilă. Când a aflat că a pierdut 100.000 de euro pentru că a pierdut procesul cu mine, a început totul. Asta s-a întâmplat în 31 decembrie. Eu mi-am predat armamentul în momentul în care mi-a spus că vrea să divorţeze de mine, în urmă cu o lună. În momentul în care copilul în care-mi spune că dacă nu-i cumperi nu ştiu ce jucărie se pune pe plâns, atunci îl trimiţi la camera de plâns. După ce se linişteşte, îi explici că el trebuie muncească ca să primească lucrul dorit", a declarat soţul Adrianei Bahmuţeanu la emisiunea "Agentul VIP", de la Antena Stars.

Foto: Spynews


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest