Cele două reguli de la care copiii lui Deea Maxer nu se pot abate: „Nu sunt o mama perfectă, dar am și eu piticii mei pe creier”

 

Vedeta a mărturisit care sunt o parte dintre principiile și regulile pe care se bazează în creșterea copiilor ei.

 

Deea și Dinu Maxer sunt niște părinți dedicați, care au mare grijă în privința dezvoltării sănătoare și armonioase a celor doi copii ai lor. În acest an, familia Maxer a fost într-o excursie în Delta Dunării, unde membrii ei s-au înfruptat din bunătățile din acest colt de rai al României. Prilej bun pentru cei doi părinți să împărtășească o parte dintre principiile pe care le au în creșterea copiilor lor.

 

În exclusivitate pentru emisiunea Mămici de pitici, cu lipici, Deea Maxer a dezvăluit că nu face rabat de la o serie de reguli în creșterea celor doi copii ai cuplului. Una dintre ele ține de igienă, tot timpul cei mici trebuie să se spele pe mâini înainte de masa. Și a doua regulă a Deei are în vedere tot masa și prevede că niciodată dulciurile nu pot fi consummate înainte de felurile principale.

 

„Bineînțeles că mergem la baie și ne spălăm pe mâini înainte de masă, nu e regula mea, ci e o regulă de igienă clar, în orice familie și pentru orice copilaș, mai ales că în ultima perioadă au tot umblat tot felul de viruși și copiii sunt predispuși mereu să se îmbolnăvească mai des decât noi, sunt mai sensibili. Mami mai are o regulă, nu mâncăm dulce înainte de masă, păstrăm bomboanele după”, a mărturisit Deea Maxer, la Mămici de pitici, cu lipici.

 

În ciuda faptului că le impune o serie de reguli, Deea consideră că nu este exagerată în această privință. Pentru a argumenta a precizat: „Sunt o mamă destul de permisivă și îi las să mănânce și dulciuri, ciocolată, nu prea îi privez de zahăr. Nu știu dacă este o greșeală, nu sunt o mamă perfectă, însă am și eu piticii mei pe creier, am și eu regulile mele și îmi doresc să țină cont de ele, spre binele lor, evident”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest