Împodobește, mamă, bradul! Raluca Podea și fiul ei au încheiat operațiunea cu succes: „Spiritul Crăciunului ne apropie și mai mult!”

 

Mai sunt câteva zile până la sosirea lui Moș Crăciun, așa că vedeta și fiul ei au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Tradiția bradului de Crăiun nu putea să lipsească.

 

A fost agitație mare și multe discuții contradictorii în preajma bradului de Crăciun, între Raluca Podea și fiul ei, David. Înarmați cu beteală, luminițe, foarfece și alte ustensile, cei doi au demarat, hotărâți, operațiunea de împodobire a bradului. Pe lângă divergențele legate de instalație ori culoarea beculețelor a fost timp de calitate petrecut de mamă și fiu împreună.

 

Pentru că Raluca Podea este fără doar și poate o mamă devotată care își dedică tot timpul alături de fiul ei, David. Cei doi au împodobit bradul de Crăciun și și-au decorat întregul apartament. „Noi în fiecare an facem bradul împreună. Atunci când vin sărbătorile, noi le petrecem împreună și cred că spiritul asta al Crăciunului ne apropie și mai mult'', a declarat Raluca Podea la Mămici de Pitici cu Lipici.

 

Frumoasa mămică  va petrece Crăciunul alături de familia sa, așa cum obișnuiește să o facă în fiecare an. După sărbători, vedeta a mărturisit la Mămici de Pitici cu Lipici că și-ar dori să plece cu David câteva zile într-o vacanță.

 

''Noi de obicei în timpul sărbătorilor stăm acasă, îl petrecem în familie ca în fiecare an, dar mi-ar plăcea să plec cu David 2-3 zile, poate după sărbători sau înainte'', a declarat Raluca Podea la Mămici de Pitici cu Lipici.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest