Carmen de la Sălciua și Cosmin Isăilă s-au împăcat? Declarațiile bărbatului, după ce a petrecut alături de artistă/ VIDEO

 

În urmă cu puțin timp, Carmen de la Sălciua a dezvăluit că relația de doi ani de zile cu Cosmin Isăilă a funcționat ca un pansament pentru rănile provocate de divorțul de fostul soț. Și chiar dacă spunea că nu mai există cale de împăcare între ea și Cosmin, ultimele imagini în care au fost surprinși petrecând împreună le-a dat de înțeles altceva celor care îi urmăresc. Ce a declarat bărbatul?

Carmen de la Sălciua și Cosmin Isăilă au fost protagoniștii unei frumoase, dar controversate povești de dragoste. Și spunem asta pentru că cei doi au intrat într-o relație imediat după despărțirea artistei de fostul soț, care se întâmpla a fi și cel mai bun prieten al lui Cosmin.

Ulterior, Carmen de la Sălciua și Cosmin Isăilă au decis să meargă pe drumuri separate, iar de atunci s-au împlinit deja doi ani, motiv pentru care nimeni nu se gândea că cei doi vor mai fi văzuți împreună. Astfel că ipostaza apropiată în care au fost surprinși foșii iubiți, a ajuns rapid virală, făcându-i pe cei care îi urmăresc să se întrebe dacă există vreo cale de împăcare sau nu.

În exclusivitate pentru Antena Stars, Cosmin Isăilă a povestit că artista a fost invitată să întrețină atmosfera la ziua de naștere a unui prieten. Mai mult de atât, bărbatul a recunoscut că a rămas în relații bune cu fosta lui iubită și chiar își vorbesc la telefon o dată pe săptămână, mai ales de când niciunul dintre ei nu formează un cuplu cu cineva.

”A fost ziua unui prieten și ea a venit și i-a cântat. A fost ceva mai restrâns. Nu suntem neapărat apropiați, eu cu Carmen am rămas în relații bune, povestim, vorbim, adică e o relație de prietenie. Mai vorbim la telefon o dată la o săptămână sau două, așa prietenește, dar nu ne-am văzut decât la diferite evenimente. Atunci cât timp a fost împăcată cu fostul nu am povestit deloc cu ea, așa erau lucrurile atunci, Dar de ceva timp, de când e și ea singură și eu mai povestim, dar doar așa prietenește. Nu îi port pică, e o fată bună, nu merită”, a spus Cosmin Isăilă la Antena Stars.

Cât despre împăcare, fostul iubit al lui Carmen de la Sălciua a mărturisit că nu s-a pus niciodată vorba de așa ceva, mai ales din cauza controverselor care au existat de-a lungul relației lor.

”Nu s-a pus problema de așa ceva (nr. împăcare). Acum vorbim doar ca doi prieteni buni, ne mai aducem aminte de ce a fost în acei doi ani cât am fost împreună. Niciodată nu am povestit despre împăcare sau să ajungem la povești de genul. Acum e complicat să te împaci, să mai fim din nou împreună după ce a fost ce a fost. E mai bine așa, avem mai mult de câștigat unul de la altul”, a concluzionat fostul artistei la ”Showbiz Report”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest