Ce a spus Ana Mocanu despre o nouă relație. Modul inedit în care a fost acostată de un admirator: “Eram umflată de la anestezie”

 

Ana Maria Mocanu este o ghinionistă în dragoste! Fosta asistentă TV a avut parte de mai multe relații eșuate care s-au încheiat destul de controversat, în ultima dintre ele fiind și abuzată fizic. Invitată în platoul emisiunii “Star Matinal”, Ana Maria a dezvăluit daca are de gând să își facă o nouă relație sau nu, dar și care a fost maniera inedită prin care a abordat-o un admirator.

Ana Maria Mocanu se numără printre cele mai curtate femei din showbiz-ul autohton, dar chiar și așa, pare că fericirea pe plan amoros nu este pentru ea. După ce un an de zile a stat într-o relație cu Rareș, bărbatul despre care s-a dovedit ulterior că este încă însurat, fosta asistentă TV a luat o pauză de la tot cce înseamnă relații amoroase.

La o bună bucată de la separarea de fostul iubit, Ana Maria Mocanu a mărturisit că tot nu simte că ar fi momentul să intre într-o relație, semn că rănile trecutului încă nu s-au cicatrizat.

„Simt nevoia de altceva în viața mea, doar că nu este de moment și atunci nu vreau să forțez lucrurile.”, a spus Ana Maria Mocanu.

Cât despre maniera inedită în care a fost abordată de un admirator, Ana Maria Mocanu a mărturisit că totul s-a întâmplat la dentist. Și chiar dacă nu se afla în cea mai bună formă a sa, bărbatului i-a picat cu tronc și i-a trimis un buchet imens de flori cu un mesaj care a făcut-o să râdă.

“Primesc flori destul de des, nu știu de la cine. Ultimul buchet pe care l-am primit a fost de la un băiat care... A fost foarte amuzantă faza. De curând mi-am făcut niște schimbări, mi-am pus fațete. M-am dus la dentist, eram nemachiată, cu părul prins, puțin umflată de la anestezie și băiatul respectiv m-a văzut în clinică și mi-a trimis mesaj pe instagram. Mi-a zis: „Doamne, dacă am putut să văd o fată atât de zâmbitoare și de frumoasă naturală”. Mi-a trimis un buchet de flori la clinică. (…) Mi-a dat add, i-am mulțumit. I-am dat și eu follow. Nu am ieșit. Nu știu dacă o să ieșim, nu cred, o să vedem. Nu sunt în nicio relație, ca să știe toată lumea. Sunt singură, dar nu exclud posibilitatea unei povești noi de dragoste, pentru că iubirea e cel mai frumos lucru din lume, dar în momentul în care voi întâlni persoana potrivită”, a mai spus fosta asistentă TV.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest