Dan Negru, dezvăluiri din viața de familie: „Ne-am căsatorit doar noi și familia. Nu am avut sute de invitați”/ VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din showbiz-ul autohton! Chiar și așa, nu mulți sunt cei care știu detalii despre familia sa. Și nu este vorba că nu se mândrește cu cei dragi. Din contră! Preferă să îi țină departe de atenția mediatică, de care a avut parte de-a lungul timpului, dar care nu a reprezentat un lucru bun întotdeauna pentru el!

După ce în urmă cu 10 ani a apărut pe coperta unei reviste, alături de soție și de fetița sa, Dara, care avea doar câteva luni, Dan Negru a acceptat să își „expună” familia, din nou, la împlinirea unui deceniu de la prima apariție împreună.

Totodată, prezentatorul TV a făcut și câteva dezvăluiri inedite din viața de familie. Printre ele se numără și nunta pe care a avut-o cu frumoasa lui soție. Deși s-a căsătorit într-o perioada în care numele său avea aceeași sonoritate ca în prezent, în showbiz, Dan Negru a preferat ca ceremonia de cununie să se desfășoare în intimitate, doar alături de oamenii cei mai apropiați.

„Când ne-am căsătorit, aveam opțiunea unei nunți cu sute de invitați, cu vedete, alai de lăutari şi poze în reviste. Ne-am căsătorit doar noi şi familia. Cred că am pierdut atunci un apartament, ca dar de nuntă, dar ce frumos a fost aşa”, a spus Dan Negru pentru viva.ro

Cât despre relația pe care o are cu cei doi copii ai săi, Dan Negru se consideră un părinte „permisiv”, care le dedică tot timpul necesar lui Bogdan și Darei.

„Sunt permisiv, Codruța e cea cu lecțiile, eu sunt cu joaca. Sunt partenerul de şah al lui Bogdan, fac puzzle-uri cu Dara și mă hârjonesc cu mioriticul Google. O fi timp şi pentru severitate, deşi sper să nu fie nevoie.

Nu sunt mari consumatori de TV, se mai uită la emisiunile mele şi sunt un bun barometru, pentru că îmi dau seama când se plictisesc. Pentru ei sunt tati şi atât”, a dezvăluit Dan Negru despre relația sa cu cei doi copii, potrivit sursei menționate anterior.   


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest