De ce Ozana Barabancea a izbucnit în plâns, în direct: „Trec prin niște perioade foarte grele”/ VIDEO

 

Invitată în platoul emisiunii „Star Matinal”, Ozana Barabancea a izbucnit în lacrimi, în direct. Jurata de la „Te cunosc de undeva” a fost copleșită de emoții, dezvăluind public că a trecut printr-o experiență la care doar a visat până în prezent.

Ozana Barabancea este una dintre cele mai apreciate persoane publice din showbiz-ul autohton, fiind urmărită de foarte mulți oameni datorită emisiunii „Te cunosc de undeva”, acolo unde jurizează momentele celorlalte vedete participante.  

În cadrul emisiunii „Star Matinal”, Ozana Barabancea a făcut dezvăluiri emoționante din copilăria ei și a mărturisit că întotdeauna a avut o legătură puternică cu Dumnezeu, fiind educată de bunica ei în acest sens.

Totodată, jurata de la „Te cunosc de undeva” a povestit un episod care a marcat-o, atunci când o lumină divină i s-a arătat în urmă cu opt ani de zile.

„Am fost educată de mică, m-am născut vis a vis de o biserică, mergeam la biserică, bunica mea m-a învățat să fac semnul crucii și am trăit șapte ani vis a vis de biserică. Viața m-a îndepărtat, m-a dus pe alte căi, în fine, tentațiile tinereții... La un moment dat, acum 8-9 ani, într-o dimineață de mai am avut așa ca o revelație. Mi s-a luminat un perete complet zidit, fără fereastră. Am văzut cum din partea stângă vin raze”, a spus Ozana Barabancea la Antena Stars.

De ce Ozana Barabancea a izbucnit în plâns

După ce a povestit experiența prin care a trecut, Ozana Barabancea a interpretat o priceasnă, fiind pentru prima dată când a cântat așa ceva la TV, mărturisit că de fiecare dată când îi dedică un cântec lui Dumnezeu izbucnește în lacrimi.

„Vă mulțumesc. Este pentru prima dată când cânt priceasnă. N-am cântat niciodată până astăzi și sunt foarte emoționată. (...) Nu pot să zic că sunt foarte credincioasă, dar sunt foarte bucuroasă că mi-ați dat șansa să cânt această piesă. De foarte mulți ani am fost rugată să cânt pricesne și mi-a fost frică, nu știu de ce, e o emoție aparte să-I cânți Lui Dumnezeu și să-I spui cât de mult Îl iubești. Nu e vorba despre a cânta frumos, ci de a-ți asuma textul”, a spus Ozana Barabancea la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest