Fiul lui Kamara va fi operat pentru a opta oară! Noi detalii despre intervenția la care va fi supus: “Oasele cresc și mușchii rămân pe loc”/ VIDEO

 

Fiul lui Kamara va fi supus pentru a opta oară unei intervenții chirurgicale! Diagnosticat la scurt timp după naștere cu o formă de paralizie cerebrală, operațiile pe care le-a suferit de-a lungul anilor reprezintă pașii spre o viață normală. Invitat în cadrul emisiunii matinale de la Antena Stars, Kamara a vorbit despre noua intervenție la care va fi supus fiul său.

Încă de când micuțul Leon s-a născut, Kamara a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i oferi o cale de acces spre o viață normală. Aliată în proces i-a fost și Oana, mama fiului său, care a făcut și videochat pentru a obține sumele de bani necesare pentru intervențiile chirurgicale pentru micuțul ei.

În cadrul emisiunii “Star Matinal”, Kamara a dezvăluit că fiul său va fi operat în septembrie, dat fiind că la fiecare puseu de creștere i se strâmbă oasele dacă nu se va interveni chirurgical.

“O să facem o operație în septembrie. Am făcut și un turneu al artiștilor, unde au participat foarte multe vedete, s-au mobilizat toți. Am reușit sa adunăm pentru operația din septembrie, însă sunt operații care se repetă la 8 luni. Leon a trecut prin 7 operații și vor mai urma. El la fiecare puseu de creștere trebuie să fie operat, că altfel se strâmbă oasele. Când era mai mic nu părea să fie atât de spastic, dar ușor crescând am văzut că nu mai poate să țină mâna dreaptă pentru că oasele creșteau și mușchii rămâneau scurți.

Acum a fost să fie așa și din cauza pandemiei, trebuia să facem operația în mai, plus că trebuia să vină doctorul în România și a venit în mai și am fost în Timișoara unde l-a evaluat. L-a recunoscut Leon imediat când l-a văzut.”, a spus Kamara la “Star Matinal”.

Mai mult decât atât, artistul a dezvăluit că fiecare intervenție suferită de micuțul său se învârte în jurul sumei de 10.000 de euro, însă este optimist că va reuși să strângă de fiecare dată toți banii necesari ca fiul său să se poată bucura de o viață normală.

“La fiecare intervenție este vorba de 10.000 de euro pentru tot tacâmul. O sa plec împreună cu Oana, ne înțelegem mai bine decât înainte. Ne-am apropiat foarte tare.”, a mai spus cântărețul.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest