Alexandra şi Aurel au format un cuplu, în sezonul 3 al emisiunii „Insula Iubirii”. În ciuda faptului că bărbatul a înşelat-o pe aceasta cu ispita Maria, la întoarcerea din Thailanda, cei doi şi-au mai acordat o şansă. După scurt timp de la difuzarea emisiunii, s-au despărţit şi au luat-o pe căi diferite, dar urmele trădării din relaţia cu Aurel, au rămas înrădăcinate în psihicul Alexandrei.
articolul continua dupa recomandari
În platoul emisiunii „Agenţia VIP”, Alexandra a povestit toate detaliile despre relaţia cu Aurel, cât de mult a afectat-o acţiunile lui şi la ce metode a apelat pentru a-şi reveni. Actuala ispită de la „Insula Iubirii” a mărturisit că Aurel a făcut-o să îşi piardă încrederea în oameni, iar din cauza aceasta, nu i-a fost deloc uşor să treacă peste dezamăgiri.
„Când ne-am văzut ultima dată trecuseră 2 ani, cred, iar acum jumătate de an. Deci 2 ani jumătate. Într-o relație, unul iubește mai mult și altul mai puțin! M-a făcut să-mi pierd încrederea în oameni!
Am făcut schimbări fizice pentru a-mi recăpăta încrederea în mine. Aș vrea să slăbesc 20 de kilograme, dar îmi place mâncărica! Am făcut și sport, dar de 3 luni s-a terminat și cu sportul, am fost pra ocupată. Insula este o amintire plăcută, ca și experiență” a spus Alexandra, la „Agenția VIP”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc