Lovitură cruntă pentru Adriana Bahmuţeanu! Silviu Prigoană: „Începând de astăzi, copiii stau la mine legal” VIDEO

 

Lovitură cruntă pentru Adriana Bahmuţeanu! Judecătorii au luat o decizie importantă în privinţa copiilor Adrianei Bahmuțeanu și ai lui Silviu Prigoană. Vestea a fost dată în exclusivitate, la Agenția VIP!

Bahmu a primit cea mai proastă veste, atunci când judecătorii au decis ca cei doi băieţi pe care îi are cu Silviu Prigoană să rămână în grija tatălui, ea fiind condiţionată de un program de vizită, pentru a-i putea vedea.

Cei doi, atât Silviu Prigoană, cât şi Adriana Bahmuţeanu au dat declaraţii telefonice, în cadrul emisiunii „Agenţia VIP” de la Antena Stars, lămurind detaliile procesului prin care au trecut.

"Eu încă n-am primit vestea. Am depus la instanță cererea de schimbare a domiciliului temporar, până la terminarea procesului, la mine. S-a dat vestea? Zice că rămân la mine? Este vorba doar despre domiciliu, nu despre custodie, e comună. Eu ce am depus în instanță sunt extrase de la Antena Stars și prietenul meu Capatos. Tot ce zis ea în emisiunile acestea, acestea au fost probele. Începând de astăzi copiii stau la mine legal vorbind.", a declarat Silviu Prigoană.

"Următorul proces, cel important este peste trei săptămâni. De patru ani nu s-a interesat de ei, nu înțeleg de ce acum. Am și niște probleme medicale și trebuie să fac și o intervenție chirurgicală serioasă. Nici măcar nu le permite copiilor să vorbească cu mine. Din moment ce eu ca părinte merg într-o instanță de judecată să îmi dea voie tatăl să merg la un control cu copilul, trăim în țara lui Papură Vodă. Eu i-am crescut patru ani cum am putut, acum să-i crească el cum știe. I-am văzut zece minute la un mall, m-am gândit la un moment dat să îmi iau zilele, dar am vrut să trăiesc pentru copiii mei.", a zis și Adriana Bahmuțeanu. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest