Noaptea de Înviere s-a transformat într-un episod sumbru pentru o vedetă. Totul a pornit de la o simplă lumânare

 

Bianca de la ”Insula iubirii” vorbește despre unul din cele mai neplăcute evenimente din viața ei. În noaptea de Paște, o lumânare i-a aprins părul. Frumoasa brunetă a petrecut Paştele la Braşov împreună cu iubitul ei şi restul familiei, ce a urmat a povestit chiar ea.

"În noaptea de înviere am fost la Braşov. În spatele meu era o doamnă mai în vârstă care nu era atentă. Era înghesuială. Am ajuns mai devreme puţin. Acea doamnă nu era atentă la lumânarea dânsei. Cumnata mea a observat că îmi arde părul. Nu mi-am prins părul. De asta m-a certat doamna respectivă, cum îmi permit să merg cu părul desprins în noaptea de Înviere.", a declarat Bianca de la "Insula Iubirii", la emisiunea "Agenţia VIP".

După ce i-a fost ars părul, apoi certată tot ea, Bianca de la "Insula Iubirii" a reacţionat foarte urât, pentru că după tot ce s-a întâmplat, a trebuit să-l taie.

"Eu am mers lejer asa, simplu. Avea în jur de 60 de ani, doamnă în toată regula. M-a atenţionat cumnata mea. M-am întors, am început să strig. Când e vorba de păr reacţionez foarte urât. Nu gândesc la ceea ce scot pe gură. Îmi iubesc părul şi am grijă de el. Am tăiat din păr cam 4 centimetri.", a declarat Bianca de la "Insula Iubirii", la emisiunea "Agenţia VIP". Toate detaliile şi declaraţiile le vezi în video de mai jos.

Sursa foto: Facebook

Citeşte şi: Bianca, fosta ispita de la "Insula Iubirii": "Am grijă ce mănânc"


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest