Iulia Albu nu-și mai face planuri de viitor: „Am decis să las viața să mă surprindă!”

 

Criticul de modă a vorbit despre relația cu iubitul ei Mike, dar și despre posibilitatea venirii pe lume a celui de-al doilea copil.

 

Ce o bucată bună de vreme, Iulia Albu, 41 de ani, este implicată trup și suflet în relația cu Mike, partenerul ei. Povestea lor de dragoste este una aparte, mai ales că partenerul ei nu doar că a acceptat-o pe Mikaela, fiica vedetei din căsătoria cu Mihai Albu, dar o consideră ca pe copilul lui. Astfel, cuplul se înțelege perfect și trăiesc viața la intensitate maximă.

 

Întrebată dacă va duce relația cu Mike la un alt nivel, adică dacă se vor căsători oficial, vedeta nu a negat că are planuri de nuntă, dar a precizat că aceasta nu va semăna deloc cu cea anterioară, făcând referire la momentul în care și-a legat destinul de cel al lui Mihai Albu.

 

’Există momente în relația noastră când comentăm tot felul de lucruri, cum ar fi și acesta, și tot ce pot să-ți spun este că suntem într-un consens absolut, iar nunta mea cu el nu va fi deloc la fel ca nunta mea anterioară’’, a declarat Iulia Albu pentru VIVA!

 

În privința încă unui copil, criticul de modă a preferat un răspuns evaziv, spunând că-și dorește ca viața să o surprindă: „Am învățat în timp că secretul în viață nu este să te gândești care sunt momentele prielnice, pentru că viața găsește cele mai neașteptate modalități de a-ți face surprize. Firește că niciun moment nu este bun, firește că întotdeauna sunt și alte lucruri de făcut, de aceea am decis să las viața să mă surprindă din nou și să încetez să-mi fac planuri’’.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest