Un nou cuplu la „Like a Star”! Cine a reuşit să îi cucerească inima Nicoletei Dragne VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Emisiunea „Like a Star” reprezintă un experiment social media! Mai precis, 12 concurenţi (6 fete şi 6 băieţi) locuiesc sub acelaşi acoperiş şi au ca scop atragerea unui număr cât mai mare de urmăritori pe conturile personale de instagram. Dar se pare că în „bătălia” pentru celebritate s-a născut şi o poveste de dragoste!

Nicoleta Dragne, cunoscută drept ispita de la „Insula Iubirii”, a primit pe cineva în viaţa ei. Şi numai bine, că cel care i-a cucerit inima este chiar Tavi, un alt concurent din cadrul emisiunii „Like a Star”.

Tavi Marcu Răzvan este un tânăr ambiţios, care a venit în căutare de celebritate, după cum a mărturisit chiar el. Cu toate acestea, planurile i-au fost date peste cap odată ce a cunoscut-o pe Nicoleta. Se pare, că a fost prins puternic în mrejele dragostei, motiv pentru care a încercat cu tot dinadinsul să o cucerească.

Cei doi concurenţi din cadrul emisiunii „Like a Star” au avut parte de o cină romantică, unde au vorbit despre sentimentele pe care şi le poartă reciproc, cât şi despre planurile pe care le au în viaţă. Nicoleta a fost uimită să descopere că în spatele unui bărbat dur şi puternic, se află un romantic incurabil, cu o mentalitate extrem de sănătoasă şi cu un caracter puternic, astfel încât a decis sa formeze un cuplu cu acesta.

"Ăsta mi-e caracterul, sunt un bărbat foarte romantic, când vreau și cu cine merită. Nu mai fi atât de acidă, eu te-am invitat aici să vorbim frumos nu să ne reproșăm. M-am chinuit să fac multe pentru tine.", a spus Tavi.

Dacă sunteţi interesaţi de evoluţia cuplului, cât şi a celorlalţi concurenţi din emisiune, vă puteţi uita de luni pânã vineri, între orele 18:45-20:45 şi 00.00–01.00. La sfârşitul fiecãrei sãptãmâni, în cadrul ediţiei de galã, difuzatã sâmbãta, de la 18:45 la 20:45, se va nominaliza un star al sãptãmânii, bazat pe votul celor din casã. Star-ul sãptãmânii primeşte o stea şi dreptul de a stabili regulile în casã timp de o sãptãmânã. La fiecare eliminare sau abandon, un nou concurent va avea ocazia sã intre în casã, astfel cã în toatã perioada difuzãrii castingul rãmâne deschis.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest