Betty Salam, primele declarații, după ce soțul ei a fost șantajat de un escroc: „I-a trimis banii și l-a păcălit”

 

În cadrul unei intervenții telefonice, în direct la „Star Matinal”, Betty Salam a vorbit cu lux de amănunte despre situația prin care trece soțul ei, după ce a fost șantajat de un escroc pe internet.

Ginerele lui Florin Salam trece prin clipe dificile, după ce a ajuns victima hackerilor. Pagina de instagram a lui Cătălin Vișănescu a fost blocată, iar cei care i-au închis contul i-au cerut acestuia suma de 200 de euro, amenințându-l că altfel îi va vinde pagina de socializare altcuiva.

Betty Salam, primele declarații, după ce soțul ei a fost șantajat de un escroc

Betty Salam a povestit pentru Antena Stars că inițial nu a conștientizat situația în care este implicat soțul ei, deși atât ea, cât și mulți colegi de breaslă au pățit același lucru. Fiica lui Florin Salam a dezvăluit cum s-au întâmplat lucrurile.

„A primit un mail de la Instagram. Instagram nu trimite mail-uri. Fără să știe, a accesat un link pe care l-a primit. Părea destul de adevărat. El nu mi-a spus, abia după ce a accesat link-ul. Prima dată nu am conștientizat și după mi-am dat seama că am citit pe Internet că se fac chestii de genul ăsta, cu mail-uri false”, a spus Betty pentru Antena Stars.

În continuare, Betty Salam a dezvăluit că nu știe cu exactitate cine anume se află în spatele mail-ului, însă este posibil ca persoana care l-a implicat pe Cătălin Vișănescu, în situația asta, să fie ori din Rusia, ori din Turcia.

Ba mai mult, soțul artistei a trimis banii pe care haker-ul i-a cerut pentru a-i înapoia contul, însă mare i-a fost uimirea când la mai puțin de două ore, pagina de instagram i-a fost blocată, din nou.

„Apoi a primit un mesaj din Rusia sau Turcia. I-a spus că trebuie să îi trimită o sumă de bani ca să își poată recupera contul. I-au trimis banii, s-a bucurat puțin de el, după care i l-au luat înapoi. Sunt 200 de euro, nu e o sumă mare, dar totuși este ceva.

Problema nu este că și-a pierdut instagram-ul, ci faptul că sunt multe persoane care se afla în situația asta. Cătălin a trimis 100 de euro, iar după care respectivul i-a trimis parola, al meu i-a mai trimis 100 de euro și după care i l-au luat din nou. Nu am trimis banii de pe contul lui bancar personal.

Ei îți iau contul ție și îl vând mai departe și se folosesc de el pentru alte chestii. Este foarte supărat. Și-a pierdut pozele și amintirile.”, ne-a mai spus artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest