Cristina Ich a izbucnit în lacrimi, după ce a fost acuzată de escrocherie! “Toată lumea încearcă să facă bani”

 

Cristina Ich este una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România. Motiv pentru care, ori de câte ori are ocazia, vedeta se implincă în numeroase campanii de strângere de fonduri cu scopul de a-i ajuta pe cei aflați la ananghie.

Din cauza contextului actual în care se află întreaga țară, Cristina Ich a fost acuzată că banii pe care i-a strâns până acum din donațiile oamenilor, pentru a fi direcționați spre cazurile sociale, nu i-a dat mai departe, ci i-a păstrat pentru propriul folos.  

Astfel că toate acuzațiile care i s-au dus, au reușit să o destabilizeze pe cea supranumită “Angelina Jolie de România”, motiv pentru care a încercat să își lămurească urmăritorii prin intermediul unui filmuleț încărcat pe pagina ei personală de instagram, dar din cauza presiunii, a sfârșit izbucnind în lacrimi.

”Sunt plătită de fundație pentru că am încheiat un contract de imagine, nicidecum că sunt plătită din această campanie. Noi nici măcar acum șase luni nu știam că va fi această situație, pentru că nu exista nimic. Înțeleg că toată lumea acum încearcă să facă bani, să profite cât mai mulți. Frate, suntem oameni! Am un copil! Cum m-ar ajuta pe mine să iau bani de la o fată care și-a donat din bursă sau din salariu? Cam câtă minte să ai..?”, susține ea.

Mai mult decât atât, lovitura sub centură a venit în momentul în care persoanele dragi ei au împărtășit aceleași idei cu cei care au acuzat-o: ”Cum să vă gândiți, că eu, Christina Ich, mă bucur la donațiile voastre? Nu aș mai putea da ochii cu oamenii care mă urmăresc. Mi-ar fi rușine, nu de mine, nu aș mai dormi noaptea. Mă doare că au fost oameni care țineau la mine și mi-au zis: ”Chris, nu pot să cred că faci chestia asta”. Băi și eram.. Eu nu am închis un ochi. Eu nu accept așa ceva. Cum să mă bucur la donațiilor lor?”, a completat Ich.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest